Suspecții în cazul de sclavie de la Londra sunt de origine indiană și tanzaniană, anunță poliția

Suspecții în cazul de sclavie de la Londra sunt de origine indiană și tanzaniană, anunță poliția
Publicat: 23/11/2013, 19:04
Actualizat: 23/11/2013, 19:20

Bărbatul și femeia în vârstă de 67 de ani arestați joi la Londra, în cadrul anchetei cu privire la cazul celor trei femei ținute în sclavie timp de peste 30 de ani, sunt de origine indiană și tanzaniană, a anunțat sâmbătă poliția britanică, relatează AFP.

„Suspecții sunt de origine indiană și tanzaniană și au venit în Marea Britanie în anii ’60”, precizează Scotland Yard într-un comunicat.

„Credem că două dintre victime s-au întâlnit cu suspectul bărbat la Londra prin intermediul unei ideologii politice împărtășite și că au locuit împreună la o adresă care ar putea efectiv să fie descrisă ca «o comunitate»”, adaugă poliția.

„Persoanele implicate, natura acestei comunități și modul în care operează fac obiectul investigațiilor noastre, iar noi adunăm încet și laborios mai multe informații”, anunță anchetatorii.

Poliția britanică a anunțat joi că trei femei, și anume o malaysiană în vârstă de 69 de ani, o irlandeză în vârstă de 57 de ani și o britanică în vârstă de 30 de ani, au fost eliberate luna trecută, după ce au fost reținute împotriva voinței lor timp de peste 30 de ani.

„Am avut cazuri de sclavie în care oameni au fost reținuți împotriva voinței lor timp de zece ani, dar niciodată de o asemenea amploare”, a subliniat detectivul Kevin Hyland.

Cuplul de sexagenari a fost arestat joi dimineața, după care a fost eliberat pe cauțiune vineri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×